Despre Avram Iancu
Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. 10 septembrie 1872, Țebea) a fost un avocat român transilvănean care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania.
A fost conducătorul de fapt al Tarii Moților în anul 1849, calitate în care a comandat armata românilor transilvăneni, cu ajutor austriac, împotriva trupelor revoluționare maghiare ale lui Lajos Kossuth.
S-a născut în Munții Apuseni într-o familie de moți înstăriți. Tatăl său, Alexandru Iancu, a fost pădurar, apoi jude domenial. Având o situație materiala buna, a urmat clasele elementare la Poiana Vadului si Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar gimnaziul superior la Liceul Piarist din Cluj. Începând cu anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj. Din anul 1846 a devenit cancelarist la Târgu Mureș. Își ia examenul de avocat în anul 1848.
În preajma izbucnirii revoluției făcea parte dintre fruntașii intelectualității românești transilvănene, luptătoare pentru emancipare socială si națională. A fost unul dintre inițiatorii si organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848 si conducătorul cetelor înarmate de țărani si de mineri din Munții Apuseni, în rândurile cărora si-a câștigat o mare popularitate.
Punerea greoaie în practica a legii privitoare la desființarea iobăgiei în Transilvania, refuzul guvernului revoluționar ungar de a acorda libertăți naționale românilor si votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, au dus la dezbinarea forțelor revoluționare române si ungare si la ridicarea țărănimii la lupta pentru rezolvarea problemei sociale si a celei naționale. Avram Iancu a devenit conducătorul oștii țărănești antirevoluționare. În fruntea acestei oști si în colaborare cu autoritățile militare austriece a organizat apărarea în Munții Apuseni si a respins numeroasele atacuri ale trupelor revoluționare maghiare, superioare ca număr si ca armament, câștigând-și renumele de „craiul munților”.
Pe 4 mai 1849 a dat o noua organizare civila Munților Apuseni. În vara anului 1849 a efectuat o ședere de 10 luni la Viena, unde a ținut legătura cu autoritățile imperiale austriece. Luptele din Munții Apuseni slăbiseră atât forțele revoluționare ale maghiarilor cât și pe cele ale românilor. Armata țaristă, chemata în ajutor de împăratul Austriei, Franz Joseph, a înfrânt armata revoluționară maghiara la Sighișoara. Copleșite de armatele austriece si de cele rusești, trădate de unii generali, trupele revoluționare maghiare au capitulat la Siria pe 13 august 1849.
În ultimele doua decenii ale vieții sale a suferit de o boala psihica. A rămas în memoria colectiva ca umblând din sat în sat si cântând din fluier. S-a stins din viată la 10 septembrie 1872 la Baia de Cris. A fost îngropat la Țebea, jud. Hunedoara, lângă „Gorunul lui Horea”.